Solicita oferta
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Danemarca – Insulele Feroe – Norvegia

Copenhaga – Insulele Feroe: Vagar – Torshavn / Insula Streymoy – Insula Eysturoy – Insula Bordoy – Insula Vidoy – Insula Vagar – Sandur – Insula Skúvoy – Oslo
EUR 3480 00 EUR
pret/persoana
O minunată călătorie în lumea vikingilor. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Danemarca - Insulele Feroe - Norvegia
Insulele Feroe au trezit mereu curiozitatea turiştilor. Aceste pământuri simbolizează îndrăzneala cuceritorilor vikingi, dar şi cele mai spectaculoase fenomene ale naturii, de la misterioasele fenomene glaciare până la vulcanii neliniştiţi, de la gheizerele impresionante la albastrele lagune. Depărtarea faţă de restul continentului și dramatismul naturii face ca interesul şi curiozitatea să fie şi mai mari. Toate acestea sunt motive pentru care circuitul pe care vi-l propunem să fie unul excepţional! Misticele Insule Feroe, care par că „plutesc” pierdute în mijlocul oceanului Atlantic de Nord, singuratice și izolate de haosul altor destinații europene, sunt cunoscute ca fiind ținutul puffinilor drăgălași, cu sătuce colorate și primitoare, pentru peisajele nealterate, cu pășuni înverzite cât să nu poți duce în fața ochilor, care fac loc stâncilor abrupte și țărmurilor dantelate de golfuri, ce se potrivesc perfect cu rădăcinile scandinave ale locuitorilor. Veți porni din Copenhaga, capitala Danemarcei, țara unde există cea mai veche monarhie din lume și veți ajunge în final la Oslo, capitala Norvegiei, oraș acoperit de păduri pe mai bine de jumătate din suprafața sa. Vă veți bucura de un program care îmbină armonios descoperirea frumuseţilor naturale cu cele ridicate de mâna omului, ambele constituind patrimoniul inestimabil cu care se mândresc aceste țări. Nu ratați acest circuit complet pentru un grup de maxim 16 de persoane!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Danemarca - Insulele Feroe - Norvegia

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Danemarca - Insulele Feroe - Norvegia

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Insulele Feroe, Saksun, Gjógv, Insula Vagar, Lacul Sørvágsvatn, Cascada Bøsdalafossur, Risin și Kellingin, Cascada Múlafossur, Insula Skúvoy

Obiective arta: Palatul Christiansborg, Palatul Amalienborg, Palatul Rosenborg, Catedrala Sf. Maria, Turnul Rundetaarn, Bursa, Opera din Oslo, Parcul Vigeland, Muzeul Fram, Parlamentul Viking de la Tinganes

Obiective traditii: Balade tradiționale feroeze, Tinganes, Cartierul Reyn, Marina Torshavn, Ceremonia Nobelului pentru Pace la Oslo

Obiective distractii: Parcul Tivoli, Drumeții pe Insula Skúvoy, Observarea puffinilor, Peisaje montane feroeze

Info tarif:

3390 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 840 USD



Nr minim de turisti: 16

Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 6 Dejun: Cină: 7



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Varșovia – Copenhaga
  • Masa:  În avion, cină
  • Cazare:  Hotel Scandic Copenhagen 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 03:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lot Polish Airlines). Plecare spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 644 (05:25 / 06:10), de unde se va pleca cu zborul LO 463 (08:20 / 09:50) spre Copenhaga, capitala de top a Europei de Nord, cel mai fantastic oraș al Scandinaviei și centrul celei mai dinamice regiuni din Europa. După sosire ne vom întâlni cu ghidul local, care după o scurtă, dar interesantă introducere în atmosfera oraşului, ne va însoţi într-un tur panoramic și pietonal care va include cele mai importante obiective turistice ale oraşului, una dintre cele mai vechi capitale europene, care are un farmec regal exclusiv – monarhia din Danemarca fiind cea mai veche din lume. Vom porni din Slotsholmen - Insula Castelului, centrul politic al statului, vom admira Palatul Christiansborg - unde-și desfășoară activitatea Parlamentul Danez, Primul Ministru și Curtea Supremă a Danemarcei, Piaţa Palatului, unde se află cea mai impunătoare statuie ecvestră din Europa, statuia lui Frederik al V-lea, Palatul Amalienborg construit în stil rococo, reşedinţa de iarnă a familiei regale daneze, unde zilnic la prânz are loc ceremonialul schimbării gărzii, Palatul Rosenborg - fosta reşedință regală, Catedrala Sf. Maria, Universitatea, vechiul port Nyhaven, cu casele sale colorate, Piaţa Primăriei, strada pietonală Stroget - cea mai lungă stradă pietonală din Europa cu numeroase magazine, restaurante și cafenele, Fântâna Gefion - cea mai mare fântână a orașului, Bursa, precum şi faimoasa statuie Mica Sirenă - simbolul oraşului. Turul va include și o vizită în Turnul Rundetaarn (turnul rotund), construit în anul 1642, unul dintre cele mai emblematice clădiri din Danemarca, ce găzduiește expoziții, concerte și alte activități. Vom avea apoi timp liber la dispoziţie pentru a explora individual „Veneţia nordului” cum mai este denumit oraşul, deoarece puţine sunt zonele nemărginite de apă, fie că este vorba despre mare sau despre un simplu canal, străzile fiind conectate prin poduri simple sau basculante, acestea fiind de altfel unul dintre punctele de atracţie ale metropolei. Seara veţi putea vizita vestitul Parc Tivoli, care l-a inspirat pe Walt Disney, un parc de distracţii cu carusele, săli de teatru, concerte şi numeroase restaurante. Cină și cazare în Copenhaga la Hotel Scandic Copenhagen 4* (sau similar 4*).


Ziua 2. Copenhaga – Vagar – Torshavn / Insula Streymoy (Insulele Feroe)
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Atlantic Airways, zbor RC 453 (12:25 / 13:40), spre Foroyar, Ținutul Oilor în traducere din feroeză, al peisajelor spectaculoase, locul unde izolarea este exotică, țara fără închisori, unde oamenii locuiesc ca niște hobiți în case cu acoperiș de iarbă. Arhipelagul alcătuit din 18 insule care alcătuiesc o națiune, aparțin politic Danemarcei în ciuda faptului că se află la aprox. 900 km distanță, însă din anul 1948 sunt autonome, fiind casa pentru 50.000 de locuitori și 70.000 de oi, având propriul său parlament, propriul steag și propria limbă, feroeza. Insulele arhipelagului reprezină unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale Europei, unde vom avea senzația că am pășit într-o altă lume. Acestea sunt în majoritatea lor interconectate prin poduri, tuneluri, unele dintre ele subacvatice, drumuri care mai de care mai spectaculoase și mai sinuoase. Prinse la mijloc între vecinele Islanda, Norvegia și Marea Britanie, Insulele Feroe par că au împrumutat câte un pic din fiecare. Sosire pe aeroportul Vagar, singurul aeroport feroez, de unde vom fi transferați în Torshavn, capitala cu doar trei semafoare și care este cel mai mare oraș al Insulelor Feroe. Numele orașului provine de la zeul germanic Thor și de la cuvântul scandinavic havn, în traducere „portul lui Thor”, zeul tunetului și al fulgerului. Acest oraș nordic îndepărtat este un loc atrăgător, cu o cultură bogată, natură cât cuprinde și mâncare delicioasă, locul unde istoria și modernismul sec. al XXI-lea se întâlnesc pentru a crea farmecul și atracția unică a orașului, în care se spun vechi povești și se scriu altele noi, unde se dansează și se cântă balade tradiționale feroeze și se compune muzică contemporană. Amplasat pe coasta de sud-est a insulei Streymoy, cea mai mare din arhipelag, orașul găzduiește în prezent guvernul feroez, iar construcțiile fermecătoare datează din epoca vikingă. Împreună cu conducătorul de grup vom vizita pietonal partea veche a orașului, Tinganes, ce datează din anul 825, care pare a fi un decor spectaculos de film, unde vom putea admira printre altele clădirea celui mai vechi parlament al lumii, unde tratau vikingii probleme importante și puneau țara la cale, alături de Thingvellirul islandezilor. Ne vom plimba pe străduțele înguste și vom ajunge la marina cea colorată, care are în fundal casele colorate din lemn acoperite cu turf pe care crește mușchiul sau iarba, vechi de aproape 500 de ani. Cină și cazare la Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Torshavn – Insula Eysturoy – Insula Bordoy – Insula Vidoy – Torshavn
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Împreună cu ghidul local vom descoperi întâi Torshavnul, capitala arhipelagului. Vom vizita inima istorică a orașului, Tinganes, unde s-a format primul parlament, în anul 825, în perioada vikingilor. Acest centru fermecător combină case din lemn vopsite în roșu cu cele din piatră ce au acoperișuri de iarbă. Vom explora și cartierul vechi Reyn, cu adorabilele sale clădiri din lemn, după care ne vom îndrepta către micul fort Skansin, care a protejat insula împotriva raidurilor piraților din sec. al XVII-lea. În continuarea zilei vom pleca spre insulele de nord, mai exact spre Insula Eysturoy unde vom vizita localitatea Nordragota, cunoscută mai ales pentru Primăria sa cu acoperiș de iarbă. Traseul zilei va continua către Leirvik, situat pe coasta de est a insulei Eysturoy. Vom trece prin tunelul construit în anul 1985 spre Leirvik care are o lungime de 2300 m. Săpăturile arheologice din apropiere de Leirvik au arătat că aici era o fermă din epoca vikingilor, din jurul anului 900. Vom traversa apoi un tunel subacvatic, care a fost forat în anul 2004, spre Klaksvik, al doilea oraș ca mărime din Insulele Feroe, situat într-un cadru idilic pe Insula Bordoy, unde vom vedea că o parte a comunității este încă ancorată în activitatea de pescuit. Vom încheia ziua vizitând Vidareidi, cel mai nordic sat din incredibilele Insulele Feroe. Situat pe Insula Vidoy, acesta este principala așezare de pe insulă care se află amplasată între doi munți impresionanți ce formează terenul pe care sunt cuibărite toate casele din Vidareidi. Întoarcere la Torshavn pentru cină și cazare la Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Torshavn – Insula Streymoy – Insula Eysturoy – Torshavn
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață vom explora Insula Streymoy pentru a-i descoperi satele pitorești. Vom începe cu Saksun și laguna sa înconjurată de stânci negre. Cunoscut pentru atmosfera sa liniștită, satul oferă priveliști uimitoare ale munților din jur, cu câteva case din piatră având acoperișuri verzi de iarbă. Ne vom deplasa apoi către Tjørnuvik, pe coastă, unde vom putea vedea Risin și Kellingin, vrăjitoarea și gigantul din Islanda, pietrificați. Traseul zilei va continua prin fața cascadei Fossa în drum spre Insula Eysturoy. Dejun inclus într-un sat pe parcursul excursiei. Vom ajunge apoi în Gjógv, un sat cu mai puțin de 50 de locuitori, foarte bine conservat, de un farmec aparte. Apreciat pentru eforturile sale de a conserva mediul, această așezare își ia numele de la un defileu plin cu apă de mare care se întinde pe 200 de metri de la sat până la ocean. Vom putea face o scurtă plimbare pe potecile munților care înconjoară satul unde ne vor întâmpina priveliști minunate. Întoarcere la Tórshavn pentru cină și cazare la Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Torshavn – Insula Vagar – Torshavn
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru a ne bucura de liniștea și peisajul molcom din Torshavn. Puteți opta pentru o excursie de 1 zi pe Insula Vagar, a treia cea mai mare insulă din arhipelag, bogată în istorie și legende, unde vă veți opri în trei așezări tradiționale. Prima oprire va fi în Sandavagur, unde veți vedea statuia lui Nix, o creatură de apă care avea capacitatea de a se transforma în mai multe forme pentru a păcăli oamenii să-i ia cu el în apă. Veți face o drumeție ușoară de aprox. 3 ore în timpul căreia veți merge de-a lungul lacului Leitisvatn (sau Sørvágsvatn), cunoscut pentru efectul său de iluzie optică. Cei care vor urca în vârful stâncii Trælanipan li se va părea că lacul plutește deasupra oceanului! La capătul lacului se află Bøsdalafossur, o cascadă de 30 de metri înălțime care se varsă spectaculos în Atlantic, oferind o priveliște de neuitat. După această drumeție vă veți deplasa către pitorescul sat Bøur, cu casele sale cu acoperișuri de iarbă, de un farmec de neegalat. Dejun inclus. Veți continua să descoperiți minunile insulei Vagar, inclusiv unul dintre cele mai emblematice locuri ale insulei din satul Gásadalur, magnifica cascadă Múlafossur, care se prăbușește direct în mare. Până de curând, satul Gásadalur era izolat de celelalte sate, fără legătură rutieră, iar poștașul trebuia să meargă pe jos câteva ore, de mai multe ori pe săptămână, pentru a traversa muntele ce separa satul de restul insulei. În prezent a fost construit un tunel, dar atmosfera idilică domnește încă în sat. Întoarcere la Tórshavn pentru cină și cazare la Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Torshavn – Sandur – Insula Skúvoy – Torshavn
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi vom face o excursie de 1 zi pe fermecătoarea insulă Skúvoy, renumită pentru frumusețea și pentru bogăția tipurilor de păsări ce viețuiesc aici. Plecând din Tórshavn, ne vom deplasa către Sandur, unde ne vom urca pe feribotul de pasageri pentru o plimbare pitorească până pe Insula Skúvoy. La sosire, un ghid local ne va conduce într-o explorare fascinantă a insulei. Vom afla despre istoria bogată și folclorul insulei și ne vom bucura de priveliștile spectaculoase ale peisajelor sale neatinse de prezența omului. Un dejun la pachet (pregătit de hotelul nostru), ne va asigura energia necesară pe parcursul zilei. Un punct culminant al zilei va fi oportunitatea de a observa puffinii de aproape, o experiență încântătoare atât pentru iubitorii de natură, cât și pentru cei pasionați de păsări. Această excursie combină peisaje uimitoare, perspective culturale și întâlniri cu fauna sălbatică într-o experiență feroeză cu adevărat memorabilă. Întoarcere la Tórshavn pentru cină și cazare la Hotel Foroyar 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Torshavn – Vagar – Oslo
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Clarion 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Atlantic Airways, zbor RC 434 (07:40 / 10:20), spre Oslo, capitala Norvegiei. Situat între fiordul cu același nume și pădure, Oslo este fără îndoială capitala europeană cea mai apropiată de natură. Însoţiţi de ghidul local, vom face un tur panoramic al oraşului, care va include Holmenkollen celebra trambulină pentru sărituri cu schiurile, Akershus, cetatea medievală care nu a fost cucerită niciodată, transformată în castel în sec. al XVII-lea, ce reprezintă cel mai important monument medieval al Norvegiei, Domkirke - Catedrala, Stortinget - Parlamentul, uimitoarea Operă construită din marmură albă chiar pe malul apei, „Codul de bare”, poreclă primită de clădirile din cartierul de afaceri din Bjorvika, Radhuset - Primăria, unde anual, pe data de 10 decembrie, se decernează premiul Nobel pentru Pace, Bulevardul Karl Johans gate, principala arteră a orașului care se întinde de la gară la Palatul Regal, construit în sec. al XIX-lea și unde încă locuiește familia regală. În timpul turului, vom vizita Parcul Frogner, cu impresionantul complex de sculpturi Vigeland, după care vom vizita Muzeul Fram, construit în amintirea explorării norvegiene din zona polară, situat în Peninsula Bygdøy. În centrul Muzeului Fram este expusă nava pe care a avut loc celebra călătorie, interiorul original fiind intact. Cină și cazare în Oslo la Hotel Clarion 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Oslo – Varșovia – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom avea timp liber pentru explorarea individuală a oraşului și descoperirea noilor sale atracții precum impresionantul muzeu dedicat lui Edward Munch, unul dintre cele mai mari muzee din lume dedicat unui singur artist, noua bibliotecă Deichman care se numără printre cele mai moderne din Europa, vechile docuri ale portului Oslo, Aker Brygge, o zonă elegantă și la modă, plină cu magazine și restaurante sau Tjuvholmen, o replică ultarmodernă a Veneției. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 484 (19:45 / 21:40), de unde vom pleca spre București cu zborul LO 643 (23:00 / 01:50).


Ziua 9. București
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la București la ora 01:50.

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: București – Varșovia – Copenhaga și Oslo – Varșovia – București cu compania Lot Polish Airlines
  • transport continental cu avionul pe ruta: Copenhaga – Vagar (Insulele Feroe) – Oslo cu compania Atlantic Airways
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru toate zborurile (pot suferi modificări)
  • 7 nopți de cazare în hoteluri de 4*
  • mesele menţionate în program: 6 mic dejunuri, 2 dejunuri şi 7 cine
  • transferurile, tururile, croazierele și excursiile menționate în program
  • taxele de tuneluri
  • taxele de intrare la obiectivele menționate în program
  • tur de oraș cu ghid local în Copenhaga
  • tur de oraș cu ghid local în Oslo
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • excursie de 1 zi cu dejun inclus în Insula Vagar: aprox. 240 euro/pers. NOTĂ: Pe Insulele Feroe, vremea dictează totul! Prin urmare, ordinea programului poate fi modificată cu câteva zile înaintea activităților, pentru a vă permite să vă bucurați de arhipelag în cel mai bun mod posibil. Vom face tot posibilul ca aceste schimbări să fie cât mai conforme cu programul și vă vom informa pe măsură ce apar. IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa până la 50 % din valoarea totală a excursiei se achită până cu 60 zile înainte de data plecării
  • diferenţa până 100 % din valoarea totală a excursiei se achită până cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport sau carte de identitate valabile minim 6 luni de la data încheierii călătoriei


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
19 Jun - 27 Jun, 2025
EUR432000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
19 Jun - 27 Jun, 2025
EUR696000EUR